Cetatea Slimnicului

Cetatea de la Slimnic este cunoscuta si sub denumirea de Cetatea Stolzenburg (Cetatea mandra) si reprezinta unul dintre obiectivele turistice cele mai importante din judetul Sibiu, aflata pe lista monumentelor istorice.

Slimnicul are o mare istorie, chiar foarte mare in raport cu marimea sa. Strabunii, indiferent de ce neam au fost, au indurat multe, taranii nevinovati fata de cei care porunceau de sus, s-au jertfit deseori pentru cauze straine intereselor lor. Dupa cum scria Maximilian Moltke, autorul Imnului Sasesc de la 1848, Transilvania a avut o preistorie mare si puternica, multa vreme inaintea venirii sasilor, dar si dupa aceea. Lucrul este la fel si in ceea ce priveste Slimnicul.

Prima atestare documentara a localitatii dateaza din anul 1282, cand parintelui Reinaldus de Stolchumbrecht i se confirma de catre Vatican drepturile de protopop.

Se presupune ca partile mai vechi ale incintei din partea de est si de vest ale cetatii au apartinut unei cetati mai reduse decat cea de azi. Ea a fost marita in cursul secolelor dupa necesitati. In partea de nord se afla o capela gotica (atestata documentar in 1342), a carei urma se poate constata astazi in parterul turnului – clopotnita cu bolta in cruce. In est, cetatea a avut un zid imprejmuitor in forma poligonala, din care s-au pastrat unele elemente de stil.

Acest edificiu dateaza probabil din prima parte a secolului XIV-lea. Capela ar putea fi identica cu Capela Tuturor Sfintilor, mentionata in analele Parohiei Evanghelice, datata cu anul 1342. Cu aceasta fortificatie populatia saseasca a locului si-a construit un adapost impotriva invaziilor repetate ale trupelor turcesti. Prima invazie de acest fel s-a intamplat in 1433 care a fost respinsa.

Cetatea a fost ridicata in intregime din caramida, zidurile exterioare fiind sprijinite de contraforti in trepte, elemente care tradeaza caracterul ei mai nou.

Cetatea de la Slimnic este asezata la marginea fostului scaun al Sibiului, inainte de dealurile care-l desparteau de scaunul Mediasului. Odinioara, in preajma ei se afla un codru intins, intrat in traditia populara ca loc de adapost al haiducilor.

Dupa mijlocul secolului a XIV-lea a fost construita in incinta cetatii o bazilica in stil gotic de proportii mari, pe axa vest-est, care despartea curtea in doua. Au ramas partile laterale inspre vest, sud si est ale bisericii, precum si stalpii. Boltile bisericii probabil nu au fost efectuate.

Cetatea a fost asediata in mai multe randuri, fiind cucerita prima oara in 1529 de Ioan Zapolya, iar in 1602 de Mozes Szekely (Moise Secuiul), comandantul trupelor lui Sigiszmund Bathori.

Desi a rezistat asediului comandantului turc Ali Pasa din 1658, precum si pandemiei de ciuma, in anul 1706 este cucerita, devastata si incendiata de curutii lui Francis Rakoczi al II-lea in timpul luptelor contra lobontilor.

Cu toate ca dupa 1717 cetatea este reparata in diferite randuri, rand pe rand s-au daramat (in 1855) o parte a zidului bisericii din incinta cetatii, cu materialul rezultat fiind construit un zid protector la cimitirul nou, turnuletul din sud-est (in 1870) situat intre curtea interioara si cea exterioara a cetatii si respectiv zidul de imprejmuire al “Vorburg”-ului din partea de sud-est (in 1872).

Pierzandu-si, treptat, orice rol militar, cetatea avea sa fie parasita si paraginita in secolul al XVIII-lea, iar in 1959 s-au efectuat ample lucrari de reparatii si conservare a sitului.

Mai jos puteti vedea cateva poze cu aceasta cetate si ce a mai ramas din ea.