Sunt convins ca cel putin odata cineva care radea in hohote si ati vrut sa il fotografiati s-a oprit brusc ca sa nu isi arate dintii sau altcineva v-a zis sa aveti grija sa nu ii iasa dintii galbeni in fotografie. Eu m-am izbit de multe ori de aceasta “problema” a culorii dintilor si de faptul ca multi isi doreau sa le apara dintii albi in fotografii, chiar daca, in realitate, lucrurile nu erau chiar asa.
De aceea m-am gandit sa postez acest tutorial, in care sa va arat cum puteti corecta culoarea dintilor intr-o fotografie. In numai cateva minute puteti sa albiti dintii in Photoshop, iar persoana fotografiata va fi foarte multumita.
Deschideti in Photoshop fotografia pe care doriti sa o modificati, pasul urmator fiind selectia dintilor. Aceasta selectie o puteti face in mai multe feluri, fie folosind Pen Tool, Lasso Tool, Marquee Tool, Magic Wand Tool, fie aplicand o masca dintilor.
In filmuletul de mai jos gasit pe Youtube, s-a folosit metoda cu aplicarea unei masti pe dinti. Pentru aceasta, dati click pe Quick Mask Mode, dupa care, pentru selectie, apasati pe Brush Tool, alegand valorile potrivite pentru Master Diameter si Hardness (in exemplu de mai jos au fost alese valorile 1, respectiv 0%). Dupa ce ati aplicat masca pe toti dintii, apasati din nou pe butonul Quick Mask Mode si veti observa ca poza dvs. este selectata, mai putin dintii. Pentru a inversa selectia, adica pentru a selecta dintii, click pe meniul Select, apoi pe Inverse (sau folosind combinatia de taste Shift+Ctrl+I). Dupa aceea, trebuie sa creati un layer cu acestia. Click pe meniul Layer, apoi pe New -> Layer via Copy (Ctrl+J).
Cu layer-ul selectat, mergem la meniul Image -> Adjustments -> Hue/Saturation (sau apasand combinatia de taste Ctrl+U), iar in fereastra nou aparuta, in loc de Master selectam Yellows, dupa care (in functie de rezultatul pe care dorim sa il obtinem, scadem valoarea parametrului Saturation si o crestem pe cea a parametrului Lightness, folosind cursoarele respective).
In filmuletul de mai jos este folosit Magic Wand Tool ca metoda de selectie.
Metoda de selectie a dintilor ia cel mai mult timp din durata necesara albirii acestora, asa ca, daca fotografia va permite, puteti folosi Marquee Tool pentru a termina mai repede. Dupa aceea, urmati pasii descrisi mai sus, continuand cu crearea layer-ului nou din meniul Layer -> New -> Layer via Copy (Ctrl+J).